12 De aceea și Isus, ca să sfințească norodul cu însuși sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.
13 Să ieșim, dar, afară din tabără la El și să suferim ocara Lui.
14 Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.
15 Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.
16 Și să nu dați uitării binefacerea și dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.
17 Ascultați de mai marii voștri și fiți-le supuși, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci așa ceva nu v-ar fi de niciun folos.
18 Rugați-vă pentru noi; căci suntem încredințați că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile.