31 El S-a arătat, timp de mai multe zile, celor ce se suiseră cu El din Galileea la Ierusalim și care acum sunt martorii Lui înaintea norodului.
32 Și noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduința făcută părinților noștri,
33 Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: „Tu ești Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”
34 Că L-a înviat din morți, așa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: „Vă voi împlini, cu toată credincioșia, făgăduințele sfinte pe care le-am făcut lui David.”
35 De aceea mai zice și în alt Psalm: „Nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea.”
36 Și David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinții săi și a văzut putrezirea.
37 Dar Acela, pe care L-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea.