30 Ei deci și-au luat rămas bun de la biserică și s-au dus la Antiohia, unde au dat epistola mulțimii adunate.
31 După ce au citit-o, frații s-au bucurat de îmbărbătarea pe care le-o aducea.
32 Iuda și Sila, care și ei erau proroci, au îndemnat pe frați și i-au întărit cu multe cuvinte.
33 După câtăva vreme, frații i-au lăsat să se întoarcă în pace la aceia de care fuseseră trimiși.
34 Totuși Sila a găsit cu cale să rămână acolo.
35 Pavel și Barnaba au rămas în Antiohia și învățau pe norod și propovăduiau, cu mulți alții, Cuvântul Domnului.
36 După câteva zile, Pavel a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem și să mergem pe la frații din toate cetățile în care am vestit Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac.”