33 Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toți să mănânce și a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când stați mereu de veghe și n-ați luat nimic de mâncare în gură.
34 De aceea vă rog să mâncați, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; și nu vi se va pierde niciun păr din cap.”
35 După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o și a început să mănânce.
36 Toți s-au îmbărbătat atunci și au luat și ei de au mâncat.
37 În corabie eram de toți două sute șaptezeci și șase de suflete.
38 După ce s-au săturat, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare.
39 Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul; dar au văzut de departe un golf care avea maluri nisipoase și au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putință.