12 Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în norod. Toți stăteau împreună în pridvorul lui Solomon
13 și niciunul din ceilalți nu cuteza să se lipească de ei; dar norodul îi lăuda în gura mare.
14 Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbați și femei, se mărea tot mai mult;
15 până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe ulițe și îi puneau pe paturi și pe așternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei.
16 Mulțimea, de asemenea, alerga la Ierusalim, din cetățile vecine, și aducea pe cei bolnavi și pe cei chinuiți de duhuri necurate: și toți se vindecau.
17 Însă marele preot și toți cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de pizmă,
18 au pus mâinile pe apostoli și i-au aruncat în temnița de obște.