20 O, cum aș vrea să fiu acum de față la voi și să-mi schimb glasul; căci nu știu ce să mai cred!
21 Spuneți-mi voi, care voiți să fiți sub Lege, n-ascultați voi Legea?
22 Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, și unul din femeia slobodă.
23 Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduință.
24 Lucrurile acestea trebuie luate în alt înțeles: acestea sunt două legăminte: unul, de pe muntele Sinai, naște pentru robie și este Agar –
25 căci Agar este muntele Sinai din Arabia – și răspunde Ierusalimului de acum care este în robie împreună cu copiii săi.
26 Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, și el este mama noastră.