49 În toate zilele am fost la voi și învățam pe oameni în Templu, și nu M-ați prins. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească Scripturile.”
50 Atunci toți ucenicii L-au părăsit și au fugit.
51 După El mergea un tânăr care n-avea pe trup decât o învelitoare de pânză de in. Au pus mâna pe el;
52 dar el și-a lăsat învelitoarea și a fugit în pielea goală.
53 Pe Isus L-au dus la marele preot, unde s-au adunat toți preoții cei mai de seamă, bătrânii și cărturarii.
54 Petru L-a urmat de departe până în curtea marelui preot; a șezut jos împreună cu aprozii și se încălzea la para focului.
55 Preoții cei mai de seamă și tot soborul căutau vreo mărturie împotriva lui Isus, ca să-L omoare; dar nu găseau niciuna.