12 „Prietene”, i-a zis el, „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuțit.
13 Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legați-i mâinile și picioarele și luați-l și aruncați-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.
14 Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși.”
15 Atunci fariseii s-au dus și s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba.
16 Au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii, care I-au zis: „Învățătorule, știm că ești adevărat și că înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ți pese de nimeni, pentru că nu cauți la fața oamenilor.
17 Spune-ne, dar, ce crezi? Se cade să plătim bir cezarului sau nu?”
18 Isus, care le cunoștea vicleșugul, a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiți, fățarnicilor?