25 Erau, dar, la noi șapte frați. Cel dintâi s-a însurat și a murit; și, fiindcă n-avea copii, a lăsat fratelui său pe nevasta lui.
26 Tot așa și al doilea, și al treilea, până la al șaptelea.
27 La urmă, după ei toți, a murit și femeia.
28 La înviere, nevasta căruia din cei șapte va fi ea? Fiindcă toți au avut-o de nevastă.”
29 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciți! Pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
30 Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.
31 Cât privește învierea morților, oare n-ați citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice: