3 Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia.
4 Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, și mădularele n-au toate aceeași slujbă,
5 tot așa și noi, care suntem mulți, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora.
6 Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul prorociei să-l întrebuințeze după măsura credinței lui.
7 Cine este chemat la o slujbă să se țină de slujba lui. Cine învață pe alții să se țină de învățătură.
8 Cine îmbărbătează pe alții să se țină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuiește să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie.
9 Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, și lipiți-vă tare de bine.