6 pentru ca toți împreună, cu o inimă și cu o gură, să slăviți pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.
7 Așadar, primiți-vă unii pe alții, cum v-a primit și pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.
8 Hristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioșia lui Dumnezeu și să întărească făgăduințele date părinților;
9 și ca Neamurile să slăvească pe Dumnezeu, pentru îndurarea Lui, după cum este scris: „De aceea Te voi lăuda printre Neamuri și voi cânta Numelui Tău.”
10 Este zis iarăși: „Înveseliți-vă, Neamuri, împreună cu poporul Lui.”
11 Și iarăși: „Lăudați pe Domnul, toate neamurile; slăviți-L, toate noroadele.”
12 Tot astfel și Isaia zice: „Din Iese va ieși o Rădăcină care Se va scula să domnească peste Neamuri; și Neamurile vor nădăjdui în El.”