1 Ce vom zice, dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulțească harul?
2 Nicidecum! Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în păcat?
3 Nu știți că toți câți am fost botezați în Isus Hristos, am fost botezați în moartea Lui?
4 Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă.
5 În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El și printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.
6 Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului;
7 căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.