13 Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeași poruncă.
14 Știm, în adevăr, că Legea este duhovnicească; dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.
15 Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.
16 Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.
17 Și atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine.
18 Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.
19 Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!