7 David s-a așezat în cetățuie; de aceea au numit-o cetatea lui David.
8 Au făcut zid împrejurul cetății, de la Milo de jur împrejur; și Ioab a dres cealaltă parte a cetății.
9 David ajungea din ce în ce mai mare, și Domnul oștirilor era cu el.
10 Iată căpeteniile vitejilor care erau în slujba lui David și care l-au ajutat, împreună cu tot Israelul, să-și întărească stăpânirea, ca să-l pună împărat, după cuvântul Domnului cu privire la Israel.
11 Iată, după numărul lor, vitejii care erau în slujba lui David: Iașobeam, fiul lui Hacmoni, unul din căpitanii de seamă. El și-a învârtit sulița peste trei sute de oameni, pe care i-a omorât dintr-o singură dată.
12 După el, Eleazar, fiul lui Dodo, ahohitul, unul din cei trei războinici.
13 El era cu David la Pas-Damim, unde se strânseseră filistenii pentru luptă. Acolo era o bucată de pământ plină cu orz: și poporul fugea dinaintea filistenilor.