34 Lăudați pe Domnul, căci este bun, căci îndurarea Lui ține în veac!
35 Ziceți: „Mântuiește-ne, Dumnezeul mântuirii, strânge-ne și scoate-ne din mijlocul neamurilor, ca să lăudăm Numele Tău cel sfânt și să ne punem slava în a Te lăuda!
36 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, din veșnicie în veșnicie!” Și tot poporul a zis: „Amin!” și lăuda pe Domnul.
37 David a lăsat acolo, înaintea chivotului legământului Domnului, pe Asaf și pe frații lui, ca să slujească necurmat înaintea chivotului, împlinindu-și datoria zi de zi.
38 A lăsat pe Obed-Edom și pe Hosa cu frații lor, în număr de șaizeci și opt, pe Obed-Edom, fiul lui Ieditun, și pe Hosa, ca ușieri.
39 A pus pe preotul Țadoc și pe preoți, frații săi, înaintea Locașului Domnului, pe înălțimea din Gabaon,
40 ca să aducă necurmat Domnului arderi de tot, dimineața și seara, pe altarul arderilor de tot și să împlinească tot ce este scris în Legea Domnului, poruncită lui Israel de Domnul.