35 Să vă suiți apoi după el ca să vină să se așeze pe scaunul meu de domnie și să împărățească în locul meu. Căci porunca mea este ca el să fie căpetenia lui Israel și Iuda.”
36 Benaia, fiul lui Iehoiada, a răspuns împăratului: „Amin! Așa să vrea Domnul Dumnezeul domnului meu, împăratul:
37 Domnul să fie cu Solomon cum a fost cu domnul meu, împăratul, ca să-și înalțe scaunul de domnie mai presus de scaunul de domnie al domnului meu, împăratul David!”
38 Atunci preotul Țadoc s-a coborât împreună cu prorocul Natan, cu Benaia, fiul lui Iehoiada, cu cheretiții și peletiții; au pus pe Solomon călare pe catârul împăratului David și l-au dus la Ghihon.
39 Preotul Țadoc a luat cornul cu untdelemn din Cort și a uns pe Solomon. Au sunat din trâmbiță, și tot poporul a zis: „Trăiască împăratul Solomon!”
40 Tot poporul s-a suit după el, și poporul cânta din fluier și se desfăta cu mare bucurie; se clătina pământul de strigătele lor.
41 Zvonul acesta a ajuns până la Adonia și la toți cei poftiți care erau cu el, tocmai în clipa când sfârșeau de mâncat. Ioab, auzind sunetul trâmbiței, a zis: „Ce este cu vuietul acesta de care răsună cetatea?”