2 Și Ieroboam a zis nevestei sale: „Scoală-te, te rog, și schimbă-ți hainele, ca să nu se știe că ești nevasta lui Ieroboam, și du-te la Silo. Iată că acolo este Ahia, prorocul; el mi-a spus că voi fi împăratul poporului acestuia.
3 Ia cu tine zece pâini, turte și un vas cu miere și intră la el: el îți va spune ce va fi cu copilul.”
4 Nevasta lui Ieroboam a făcut așa; s-a sculat, s-a dus la Silo și a intrat în casa lui Ahia. Ahia nu mai putea să vadă, căci ochii i se întunecaseră de bătrânețe.
5 Domnul spusese lui Ahia: „Nevasta lui Ieroboam are să vină să te întrebe de fiul ei, pentru că este bolnav. Să vorbești așa și așa. Ea, când va veni, se va da drept alta.”
6 Când a auzit Ahia vuietul pașilor ei, în clipa când intra pe ușă, a zis: „Intră nevasta lui Ieroboam; pentru ce vrei să te dai drept alta? Sunt însărcinat să-ți vestesc lucruri aspre.
7 Du-te și spune lui Ieroboam: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: „Te-am ridicat din mijlocul poporului, te-am pus căpetenie peste poporul Meu, Israel,
8 am rupt împărăția de la casa lui David și ți-am dat-o ție, și n-ai fost ca robul Meu David, care a păzit poruncile Mele și a umblat după Mine din toată inima lui, nefăcând decât ce este drept înaintea Mea.