4 Ahab a intrat în casă, trist și mâniat, din pricina cuvintelor pe care i le spusese Nabot din Izreel: „Nu-ți voi da moștenirea părinților mei!” Și s-a culcat pe pat, și-a întors fața și n-a mâncat nimic.
5 Nevasta sa, Izabela, a venit la el și i-a zis: „Pentru ce îți este tristă inima și nu mănânci?”
6 El i-a răspuns: „Am vorbit cu Nabot din Izreel și i-am zis: „Dă-mi via ta pe preț de argint; sau, dacă vrei, îți voi da o altă vie în locul ei.” Dar el a zis: „Nu pot să-ți dau via mea!”
7 Atunci Izabela, nevasta lui, i-a zis: „Oare nu domnești tu acum peste Israel? Scoală-te, ia și mănâncă și fii cu inima veselă, căci eu îți voi da via lui Nabot din Izreel!”
8 Și ea a scris niște scrisori în numele lui Ahab, le-a pecetluit cu pecetea lui Ahab și le-a trimis bătrânilor și dregătorilor care locuiau cu Nabot în cetatea lui.
9 Iată ce a scris în aceste scrisori: „Vestiți un post; puneți pe Nabot în fruntea poporului
10 și puneți-i în față doi oameni de nimic, care să mărturisească astfel împotriva lui: „Tu ai blestemat pe Dumnezeu și pe împăratul!” Apoi scoateți-l afară, împroșcați-l cu pietre, și să moară.”