2 Casa, pe care a zidit-o împăratul Solomon Domnului, era lungă de șaizeci de coți, lată de douăzeci și înaltă de treizeci.
3 Pridvorul dinaintea Templului casei avea o lungime de douăzeci de coți, în lățimea casei, și zece coți lărgime în fața casei.
4 Împăratul a făcut Casei ferestre largi înăuntru și strâmte afară.
5 A zidit lipite de zidul Casei mai multe rânduri de odăi, unul peste altul, de jur împrejur, care înconjurau zidurile Casei, Templul și Sfântul Locaș; și a făcut astfel odăi lăturalnice de jur împrejur.
6 Catul de jos era lat de cinci coți, cel de la mijloc de șase coți, iar al treilea de șapte coți; căci pe partea de afară a Casei a făcut arcade strâmte împrejur ca grinzile să nu fie prinse în zidurile Casei.
7 Când s-a zidit Casa, s-au întrebuințat pietre cioplite gata înainte de a fi aduse acolo, așa că nici ciocan, nici secure, nicio unealtă de fier nu s-au auzit în Casă în timpul zidirii.
8 Intrarea odăilor din catul de jos era în partea dreaptă a Casei; în catul de la mijloc te suiai pe o scară cotită, și tot așa de la catul de mijloc la al treilea.