1 Atunci împăratul Solomon a adunat la el, la Ierusalim, pe bătrânii lui Israel și pe toate căpeteniile semințiilor, pe căpeteniile familiilor copiilor lui Israel, ca să mute din cetatea lui David, adică Sionul, chivotul legământului Domnului.
2 Toți bărbații lui Israel s-au strâns la împăratul Solomon, în luna lui Etanim, care este a șaptea lună, în timpul praznicului.
3 Când au venit toți bătrânii lui Israel, preoții au ridicat chivotul.
4 Au adus chivotul Domnului, Cortul întâlnirii și toate uneltele sfinte care erau în Cort: preoții și leviții le-au adus.
5 Împăratul Solomon și toată adunarea lui Israel chemată la el au stat înaintea chivotului. Au jertfit oi și boi, care n-au putut fi nici numărați, nici socotiți, din pricina mulțimii lor.
6 Preoții au dus chivotul legământului Domnului la locul lui, în Locul Preasfânt al Casei, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor.
7 Căci heruvimii aveau aripile întinse peste locul chivotului și acopereau chivotul și drugii lui pe deasupra.