1 Când s-a întărit Roboam în domnie și a căpătat putere, a părăsit Legea Domnului, și tot Israelul a părăsit-o împreună cu el.
2 În al cincilea an al domniei lui Roboam, Șișac, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva Ierusalimului, pentru că păcătuiseră împotriva Domnului.
3 Avea o mie două sute de care și șaizeci de mii de călăreți; și împreună cu el a venit din Egipt un popor fără număr, dintre libieni, suchieni și etiopieni.
4 A luat cetățile întărite ale lui Iuda și a ajuns până la Ierusalim.