4 Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel: „Întreabă acum, te rog, cuvântul Domnului.”
5 Împăratul lui Israel a strâns pe proroci, în număr de patru sute, și le-a zis: „Să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad sau să-mi văd de treabă?” Și ei au răspuns: „Suie-te, și Dumnezeu o va da în mâinile împăratului.”
6 Dar Iosafat a zis: „Nu mai este aici niciun proroc al Domnului prin care să-L putem întreba?”
7 Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat: „Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul; dar îl urăsc, căci nu-mi prorocește nimic bun, nu prorocește niciodată decât rău: este Mica, fiul lui Imla.” Și Iosafat a zis: „Să nu vorbească așa împăratul!”
8 Atunci împăratul lui Israel a chemat un dregător și i-a zis: „Trimite să vină îndată Mica, fiul lui Imla.”
9 Împăratul lui Israel și Iosafat, împăratul lui Iuda, ședeau fiecare pe scaunul lui de domnie, îmbrăcați cu hainele lor împărătești; ședeau în locul de la intrarea porții Samariei. Și toți prorocii proroceau înaintea lor.
10 Zedechia, fiul lui Chenaana, își făcuse niște coarne de fier și a zis: „Așa vorbește Domnul: „Cu aceste coarne vei bate pe sirieni până îi vei nimici.”