13 Îți trimit, dar, un om meșter și priceput, pe Huram-Abi,
14 fiul unei femei dintre fetele lui Dan și al unui tată tirian. El este meșter pentru lucrările în aur, în argint, în aramă și în fier, în piatră și în lemn, în materii vopsite în purpură și în albastru, în materii de vison și cârmâz, și pentru orice fel de săpături și lucruri meșteșugite care i se dau de făcut. El va lucra cu oamenii tăi iscusiți și cu oamenii iscusiți ai domnului meu David, tatăl tău.
15 Acum, domnul meu să trimită slujitorilor tăi grâul, orzul, untdelemnul și vinul de care a vorbit.
16 Și noi vom tăia lemne din Liban atât cât vei avea nevoie; ți le vom trimite pe mare în plute până la Iafo, și de acolo tu le vei sui la Ierusalim.”
17 Solomon a numărat pe toți străinii care erau în țara lui Israel și a căror numărătoare fusese făcută de tatăl său, David. S-au găsit o sută cincizeci și trei de mii șase sute.
18 Și a luat din ei șaptezeci de mii, ca să poarte sarcinile, optzeci de mii, să taie pietre pe munte, și trei mii șase sute, ca să privegheze și să îndemne pe popor la lucru.