2 Cronici 32:12-18 VDCC

12 Oare nu Ezechia a îndepărtat înălțimile și altarele Domnului și a dat porunca aceasta lui Iuda și Ierusalimului: „Să vă închinați numai unui altar și să aduceți tămâie numai pe el”?

13 Nu știți ce am făcut noi, eu și părinții mei, tuturor popoarelor celorlalte țări? Dumnezeii neamurilor acestor țări au putut ei să le izbăvească țările din mâna mea?

14 Care dintre toți dumnezeii acestor neamuri, pe care le-au nimicit părinții mei, a putut să izbăvească pe poporul lui din mâna mea, pentru ca să vă poată izbăvi Dumnezeul vostru din mâna mea?

15 Să nu vă amăgească Ezechia, dar, și să nu vă înșele astfel; nu vă încredeți în el! Căci dumnezeul niciunui neam, niciunei împărății n-a putut să izbăvească pe poporul lui din mâna mea și din mâna părinților mei: cu cât mai puțin vă va izbăvi Dumnezeul vostru din mâna mea!”

16 Slujitorii lui Sanherib au mai vorbit și alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu și împotriva robului Său Ezechia.

17 Și a trimis o scrisoare batjocoritoare pentru Domnul Dumnezeul lui Israel, vorbind astfel împotriva Lui: „După cum dumnezeii neamurilor celorlalte țări n-au putut să izbăvească pe poporul lor din mâna mea, tot așa nici Dumnezeul lui Ezechia nu va izbăvi pe poporul Său din mâna mea.”

18 Slujitorii lui Sanherib au strigat cu glas tare în limba evreiască, pentru ca să arunce groaza și spaima în poporul din Ierusalim, care era pe zid, și să poată pune astfel stăpânire pe cetate.