7 A pus chipul cioplit al idolului pe care-l făcuse în Casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu spusese lui David și fiului său Solomon: „În Casa aceasta și în Ierusalim, pe care l-am ales din toate semințiile lui Israel, Îmi voi pune Numele pe vecie.
8 Nu voi mai strămuta pe Israel din țara pe care am dat-o părinților voștri, numai să caute să împlinească tot ce le-am poruncit, după toată Legea, învățăturile și poruncile date prin Moise.”
9 Dar Manase a fost pricina că Iuda și locuitorii Ierusalimului s-au rătăcit și au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
10 Domnul a vorbit lui Manase și poporului său, dar ei n-au vrut să asculte.
11 Atunci Domnul a trimis împotriva lor pe căpeteniile oștirii împăratului Asiriei, care au prins pe Manase și l-au pus în lanțuri. L-au legat cu lanțuri de aramă și l-au dus la Babilon.
12 Când a fost la strâmtorare, s-a rugat Domnului Dumnezeului lui și s-a smerit adânc înaintea Dumnezeului părinților săi.
13 I-a făcut rugăciuni; și Domnul, lăsându-Se înduplecat, i-a ascultat cererile și l-a adus înapoi la Ierusalim în împărăția lui. Și Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu.