1 Iosia a prăznuit Paștile în cinstea Domnului la Ierusalim și au jertfit paștile în a paisprezecea zi a lunii întâi.
2 A pus pe preoți în slujbele lor și i-a îmbărbătat la slujba Casei Domnului.
3 A zis leviților, care învățau pe tot Israelul și care erau închinați Domnului: „Puneți chivotul sfânt în Casa pe care a zidit-o Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel. N-aveți să-l mai purtați pe umeri. Slujiți acum Domnului Dumnezeului vostru și poporului Său, Israel.
4 Pregătiți-vă, după casele voastre părintești, după cetele voastre, cum au rânduit prin scris David, împăratul lui Israel, și fiul său Solomon.
5 Luați-vă locurile în Sfântul Locaș, după feluritele case părintești ale fraților voștri, fiii poporului, și după înșiruirea caselor părintești ale leviților.
6 Jertfiți paștile, sfințiți-vă și pregătiți-le pentru frații voștri, întocmai după cuvântul Domnului rostit prin Moise.”