4 Când au ajuns toți bătrânii lui Israel, leviții au ridicat chivotul.
5 Au adus chivotul, Cortul întâlnirii și toate uneltele sfinte care erau în Cort: preoții și leviții le-au dus.
6 Împăratul Solomon și toată adunarea lui Israel chemată la el, a stat înaintea chivotului. Au jertfit oi și boi, care nu se pot nici socoti, nici număra, din pricina mulțimii lor.
7 Preoții au dus chivotul legământului Domnului la locul lui, în sfântul locaș al Casei, în Locul Preasfânt, sub aripile heruvimilor.
8 Heruvimii aveau aripile întinse peste locul chivotului și acopereau chivotul și drugii lui pe deasupra.
9 Drugilor li se dăduse o astfel de lungime încât capetele lor se vedeau la o depărtare de chivot dinaintea Sfântului Locaș, dar nu se vedeau de afară. Chivotul a fost acolo până în ziua de azi.
10 În chivot nu erau decât cele două table pe care le pusese acolo Moise, în Horeb, când a făcut Domnul legământ cu copiii lui Israel, la ieșirea lor din Egipt.