2 Cronici 6:33-39 VDCC

33 ascultă-l din ceruri, din locul locuinței Tale, și dă străinului aceluia tot ce-Ți va cere, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine ca poporul Tău, Israel, și să știe că Numele Tău este chemat peste Casa aceasta pe care am zidit-o!

34 Când va ieși poporul Tău la luptă împotriva vrăjmașilor lui, urmând calea pe care îi vei porunci s-o urmeze: dacă Îți vor face rugăciuni cu privirile îndreptate spre cetatea aceasta pe care ai ales-o și spre Casa pe care am zidit-o în Numele Tău –

35 ascultă din ceruri rugăciunile și cererile lor și fă-le dreptate!

36 Când vor păcătui împotriva Ta – căci nu este om care să nu păcătuiască – și când vei fi mâniat împotriva lor și-i vei da în mâna vrăjmașului, care-i va duce robi într-o țară depărtată sau apropiată:

37 dacă își vor veni în fire în țara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine și Îți vor face cereri în țara robiei lor și vor zice: „Am păcătuit, am săvârșit fărădelegi, am făcut rău!”,

38 dacă se vor întoarce la Tine din toată inima lor și din tot sufletul lor, în țara robiei lor, unde au fost duși robi, dacă-Ți vor face rugăciuni cu privirile întoarse spre țara lor, pe care ai dat-o părinților lor, spre cetatea pe care ai ales-o și spre Casa pe care am zidit-o Numelui Tău –

39 ascultă din ceruri, din locul locuinței Tale, rugăciunile și cererile lor și fă-le dreptate: iartă poporului Tău păcatele făcute împotriva Ta!