1 În Samaria erau șaptezeci de fii ai lui Ahab. Iehu a scris scrisori și le-a trimis la Samaria căpeteniilor din Izreel, bătrânilor și îngrijitorilor copiilor lui Ahab. În ele zicea:
2 „Acum, când veți primi scrisoarea aceasta – fiindcă aveți cu voi pe fiii stăpânului vostru, carele și caii, o cetate întărită și arme –
3 vedeți care din fiii stăpânului vostru este cel mai bun și mai vrednic, puneți-l pe scaunul de domnie al tatălui său și luptați pentru casa stăpânului vostru!”
4 Ei s-au temut foarte mult și au zis: „Iată că doi împărați n-au putut să-i stea împotrivă; cum îi vom sta noi împotrivă?”