30 Domnul a zis lui Iehu: „Pentru că ai adus bine la îndeplinire ce este plăcut înaintea Mea și ai făcut casei lui Ahab tot ce era după voia Mea, fiii tăi până la al patrulea neam vor ședea pe scaunul de domnie al lui Israel.”
31 Totuși Iehu n-a luat seama să umble din toată inima lui în Legea Domnului Dumnezeului lui Israel; și nu s-a abătut de la păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel.
32 Pe vremea aceea, Domnul a început să taie câte o bucată din ținutul lui Israel; și Hazael i-a bătut la toate hotarele lui Israel.
33 De la Iordan, spre soare-răsare, a bătut toată țara Galaadului, pe gadiți, rubeniți și manasiți, de la Aroer, care este pe pârâul Arnon, până la Galaad și Basan.
34 Celelalte fapte ale lui Iehu, tot ce a făcut el și toate isprăvile lui nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Israel?
35 Iehu a adormit cu părinții săi și a fost îngropat la Samaria. Și, în locul lui, a domnit fiul său Ioahaz.
36 Iehu domnise douăzeci și opt de ani peste Israel la Samaria.