27 Și Domnul a zis: „Voi lepăda și pe Iuda dinaintea Mea, cum am lepădat pe Israel, și voi lepăda cetatea aceasta a Ierusalimului, pe care o alesesem, și casa despre care zisesem: „Acolo va fi Numele Meu.”
28 Celelalte fapte ale lui Iosia și tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda?
29 Pe vremea sa, Faraon Neco, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva împăratului Asiriei, la râul Eufratului. Împăratul Iosia i-a ieșit înainte; și faraon l-a omorât la Meghido, cum l-a văzut.
30 Slujitorii lui l-au luat mort într-un car; l-au adus din Meghido la Ierusalim și l-au îngropat în mormântul său. Și poporul țării a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia: ei l-au uns și l-au făcut împărat în locul tatălui său.
31 Ioahaz avea douăzeci și trei de ani când s-a făcut împărat și a domnit trei luni la Ierusalim. Mama sa se chema Hamutal, fata lui Ieremia, din Libna.
32 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuseră părinții lui.
33 Faraon Neco l-a pus în lanțuri la Ribla, în țara Hamatului, ca să nu mai domnească la Ierusalim; și a pus asupra țării o gloabă de o sută de talanți de argint și de un talant de aur.