5 Dar oștirea haldeilor a urmărit pe împărat și l-a ajuns în câmpiile Ierihonului, și toată oștirea lui s-a risipit de la el.
6 Au prins pe împărat și l-au suit la împăratul Babilonului, la Ribla; și s-a rostit o hotărâre împotriva lui.
7 Fiii lui Zedechia au fost înjunghiați în fața lui; apoi lui Zedechia i-au scos ochii, l-au legat cu lanțuri de aramă și l-au dus la Babilon.
8 În ziua a șaptea a lunii a cincea – era în anul al nouăsprezecelea al domniei lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului – a venit Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, slujitorul împăratului Babilonului, și a intrat în Ierusalim.
9 A ars Casa Domnului, casa împăratului și toate casele Ierusalimului; a pus foc tuturor caselor care aveau vreo însemnătate oarecare.
10 Toată oștirea haldeilor, care era cu căpetenia străjerilor, a dărâmat zidurile dimprejurul Ierusalimului.
11 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat robi pe cei ce mai rămăseseră în cetate din popor, pe cei ce fugiseră la împăratul Babilonului și pe cealaltă mulțime.