2 Împăraţi 7:3-9 VDCC

3 La intrarea porții erau patru leproși, care au zis unul către altul: „La ce să ședem aici până vom muri?

4 Dacă ne vom gândi să intrăm în cetate, în cetate este foamete, și vom muri; și dacă vom sta aici, de asemenea vom muri. Haidem, dar, să ne aruncăm în tabăra Sirienilor; dacă ne vor lăsa cu viață, vom trăi, iar dacă ne vor omorî, vom muri.”

5 Au plecat, dar, în amurg să se ducă în tabăra sirienilor. Și când au ajuns la intrarea taberei sirienilor, iată că nu era nimeni.

6 Domnul făcuse să se audă în tabăra sirienilor un vuiet de care și un vuiet de cai, vuietul unei mari oștiri, și își ziseseră unul către altul: „Împăratul lui Israel a tocmit împotriva noastră pe împărații hetiților și pe împărații egiptenilor ca să vină să lupte împotriva noastră.”

7 Și s-au sculat și au luat-o la fugă în amurg. Și-au lăsat corturile, caii și măgarii, tabăra așa cum era, și au fugit ca să-și scape viața.

8 Leproșii, ajungând la intrarea taberei, au pătruns într-un cort, au mâncat și au băut, au luat din el argint, aur și haine, și s-au dus și le-au ascuns. S-au întors iarăși, au pătruns într-un alt cort și au luat și de acolo lucruri pe care s-au dus și le-au ascuns.

9 Apoi și-au zis unul altuia: „Nu facem bine! Ziua aceasta este o zi de veste bună. Dacă vom tăcea și dacă vom aștepta până la lumina zilei de mâine, vom fi pedepsiți. Veniți acum și haidem să dăm de știre casei împăratului.”