16 Ioab, împresurând cetatea, a pus pe Urie în locul pe care-l știa apărat de ostași viteji.
17 Oamenii din cetate au făcut o ieșire și s-au bătut împotriva lui Ioab; au căzut mulți din popor, din slujitorii lui David, și a fost ucis și Urie, hetitul.
18 Ioab a trimis un sol să istorisească lui David tot ce se petrecuse în luptă.
19 Și a dat solului următoarea poruncă: „Când vei isprăvi de istorisit împăratului toate amănuntele luptei,
20 poate că se va mânia și va zice: „Pentru ce v-ați apropiat de cetate să luptați împotriva ei? Nu știați că se aruncă săgeți din vârful zidului?
21 Cine a omorât pe Abimelec, fiul lui Ierubeșet? Nu o femeie, care a aruncat peste el din vârful zidului o piatră de moară, și n-a murit el la Tebeț? Pentru ce v-ați apropiat de zid?” Atunci să-i spui: „A murit și robul tău Urie, hetitul.”
22 Solul a plecat; și, la sosire, a istorisit lui David tot ce-i poruncise Ioab.