25 Și împăratul a zis lui Absalom: „Nu, fiule, nu vom veni toți, ca să nu-ți fie greu.” Absalom a stăruit de el; dar împăratul n-a vrut să se ducă și l-a binecuvântat.
26 Absalom a zis: „Dă voie măcar fratelui meu Amnon să vină cu noi.” Împăratul i-a răspuns: „Pentru ce să vină el cu tine?”
27 În urma stăruințelor lui Absalom, împăratul a lăsat să meargă cu el pe Amnon și toți fiii săi.
28 Absalom a dat următoarea poruncă slujitorilor săi: „Luați seama când se va înveseli inima lui Amnon de vin și când vă voi zice: „Loviți pe Amnon!” atunci să-l omorâți; să nu vă temeți de nimic: oare nu vă poruncesc eu? Fiți tari și arătați-vă oameni de inimă!”
29 Slujitorii lui Absalom au făcut lui Amnon cum le poruncise Absalom. Și toți fiii împăratului s-au sculat, au încălecat fiecare pe catârul lui și au fugit.
30 Pe când erau pe drum, a ajuns zvonul la David că Absalom a ucis pe toți fiii împăratului și că n-a mai rămas niciunul din ei.
31 Împăratul s-a sculat, și-a rupt hainele și s-a culcat pe pământ, și toți slujitorii lui stăteau acolo cu hainele sfâșiate.