23 Și împăratul a zis lui Șimei: „Nu vei muri!” Împăratul i-a jurat că nu-l va omorî.
24 Mefiboșet, fiul lui Saul, s-a coborât și el înaintea împăratului. Nu-și îngrijise nici picioarele, nici barba, nici nu-și spălase hainele, din ziua când plecase împăratul până în ziua când se întorcea în pace.
25 Când s-a dus înaintea împăratului la Ierusalim, împăratul i-a zis: „Pentru ce n-ai venit cu mine, Mefiboșet?”
26 Și el a răspuns: „Împărate, domnul meu, slujitorul meu m-a înșelat, căci robul tău, care este olog, zisese: „Voi pune șaua pe măgar, voi încăleca pe el și voi merge cu împăratul.”
27 Și el a înnegrit pe robul tău la domnul meu, împăratul. Dar domnul meu, împăratul, este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ce vei crede.
28 Căci toți cei din casa tatălui meu au fost niște oameni vrednici de moarte înaintea împăratului, domnul meu; și totuși tu ai pus pe robul tău în rândul celor ce mănâncă la masă cu tine. Ce drept mai pot avea eu și ce am să cer eu împăratului?”
29 Împăratul i-a zis: „Ce mai vorbești atâta? Am spus: „Tu și Țiba veți împărți pământurile.”