7 Scoală-te, dar, ieși și vorbește după inima slujitorilor tăi! Căci jur pe Domnul, că, dacă nu ieși să te arăți, nu va rămâne un om cu tine în noaptea aceasta; și aceasta va fi o nenorocire mai rea pentru tine decât toate nenorocirile care ți s-au întâmplat din tinerețe până acum.”
8 Atunci împăratul s-a sculat și a șezut la poartă. Au spus tot poporului: „Iată că împăratul stă la poartă.” Și tot poporul a venit înaintea împăratului. Însă Israel fugise, fiecare în cortul lui.
9 Și în toate semințiile lui Israel, tot poporul se certa, zicând: „Împăratul ne-a izbăvit din mâna vrăjmașilor noștri, el ne-a scăpat din mâna filistenilor; și acum a trebuit să fugă din țară dinaintea lui Absalom.
10 Și Absalom, pe care-l unsesem să domnească peste noi, a murit în bătălie: de ce nu puneți o vorbă pentru întoarcerea împăratului?”
11 La rândul său, împăratul David a trimis să spună preoților Țadoc și Abiatar: „Vorbiți bătrânilor lui Iuda și spuneți-le: „Pentru ce ați fi voi cei din urmă pentru întoarcerea împăratului în casa lui?” – căci ce se spunea în tot Israelul ajunsese până la împărat. –
12 Voi sunteți frații mei, sunteți os din oasele mele și carne din carnea mea; pentru ce ați fi voi cei din urmă pentru aducerea împăratului înapoi?
13 Și lui Amasa spuneți-i așa: „Nu ești tu oare os din oasele mele și carne din carnea mea? Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea dacă nu vei fi înaintea mea pentru totdeauna căpetenia oștirii, în locul lui Ioab!”