6 să ni se dea șapte bărbați din fiii lui și-i vom spânzura înaintea Domnului, la Ghibeea lui Saul, alesul Domnului.” Și împăratul a zis: „Vi-i voi da.”
7 Împăratul a cruțat pe Mefiboșet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, pentru jurământul pe care-l făcuseră între ei, înaintea Domnului, David și Ionatan, fiul lui Saul.
8 Dar împăratul a luat pe cei doi fii, pe care-i născuse lui Saul, Rițpa, fata lui Aiia, și anume: Armoni și Mefiboșet, și pe cei cinci fii, pe care-i născuse Merab, fata lui Saul, lui Adriel din Mehola, fiul lui Barzilai;
9 i-a dat în mâinile gabaoniților, care i-au spânzurat pe munte, înaintea Domnului. Toți cei șapte au pierit împreună; au fost omorâți în cele dintâi zile ale seceratului, la începutul seceratului orzului.
10 Rițpa, fata lui Aiia, a luat un sac și l-a întins sub ea peste stâncă, de la începutul seceratului până când a căzut peste ei ploaie din cer; și a oprit păsările cerului să se apropie de ei în timpul zilei, și fiarele câmpului în timpul nopții.
11 Au înștiințat pe David despre ce făcuse Rițpa, fata lui Aiia, țiitoarea lui Saul.
12 Și David s-a dus și a luat oasele lui Saul și oasele fiului său Ionatan de la locuitorii din Iabesul Galaadului, care le luaseră din piața Bet-Șan, unde îi spânzuraseră filistenii când au bătut pe Saul la Ghilboa.