11 Iș-Boșet n-a îndrăznit să mai răspundă o vorbă lui Abner, pentru că se temea de el.
12 Abner a trimis soli la David, să-i spună din partea lui: „A cui este țara? Fă legământ cu mine, și mâna mea te va ajuta să întorci la tine pe tot Israelul.”
13 El a răspuns: „Bine! voi face legământ cu tine, dar îți cer un lucru: să nu-mi vezi fața decât dacă-mi vei aduce mai întâi pe Mical, fata lui Saul, când vei veni la mine.”
14 Și David a trimis soli lui Iș-Boșet, fiul lui Saul, să-i spună: „Dă-mi pe nevasta mea Mical, cu care m-am logodit pentru o sută de prepuțuri de la filisteni.”
15 Iș-Boșet a trimis s-o ia de la bărbatul ei, Paltiel, fiul lui Laiș.
16 Și bărbatul ei a mers după ea plângând până la Bahurim. Atunci Abner i-a zis: „Pleacă și întoarce-te!” Și el s-a întors.
17 Abner a stat de vorbă cu bătrânii lui Israel și le-a zis: „Odinioară voi doreați să aveți împărat pe David;