11 Chivotul Domnului a rămas trei luni în casa lui Obed-Edom din Gat, și Domnul a binecuvântat pe Obed-Edom și toată casa lui.
12 Au venit și au spus împăratului David: „Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom și tot ce avea, din pricina chivotului lui Dumnezeu.” Atunci David a pornit și a suit chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în cetatea lui David, în mijlocul veseliei.
13 Când cei ce duceau chivotul Domnului au făcut șase pași, au jertfit un bou și un vițel gras.
14 David juca din răsputeri înaintea Domnului și era încins cu efodul de in subțire.
15 Astfel au suit David și toată casa lui Israel chivotul Domnului, în strigăte de bucurie și în sunet de trâmbițe.
16 Pe când chivotul Domnului intra în cetatea lui David, Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră; și, văzând pe împăratul David sărind și jucând înaintea Domnului, l-a disprețuit în inima ei.
17 După ce au adus chivotul Domnului, l-au pus la locul lui în mijlocul cortului pe care-l ridicase David pentru chivot; și David a adus înaintea Domnului arderi de tot și jertfe de mulțumire.