31 Apoi în pustiu, ai văzut că Domnul Dumnezeul tău te-a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-ați făcut până la sosirea voastră în locul acesta.”
32 Cu toate acestea, voi n-ați avut încredere în Domnul Dumnezeul vostru
33 care mergea înaintea voastră pe drum, ca să vă caute un loc de poposire: noaptea într-un foc, ca să vă arate drumul pe care trebuia să mergeți, și ziua într-un nor.
34 Domnul a auzit glasul cuvintelor voastre. S-a mâniat și a jurat, zicând:
35 „Niciunul din bărbații care fac parte din acest neam rău nu va vedea țara aceea bună pe care am jurat că o voi da părinților voștri,
36 afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea, și țara în care a mers, o voi da lui și copiilor lui, pentru că a urmat în totul calea Domnului.”
37 Domnul S-a mâniat și pe mine, din pricina voastră, și a zis: „Nici tu nu vei intra în ea.