11 Dacă primește pacea și-ți deschide porțile, tot poporul care se va afla în ea să-ți dea bir și să-ți fie supus.
12 Dacă nu primește pacea cu tine și vrea să facă război cu tine, atunci s-o împresori.
13 Și după ce Domnul Dumnezeul tău o va da în mâinile tale, să treci prin ascuțișul sabiei pe toți cei de parte bărbătească.
14 Dar să iei pentru tine nevestele, copiii, vitele și tot ce va mai fi în cetate, toată prada, și să mănânci toată prada vrăjmașilor tăi, pe care ți-i va da în mână Domnul Dumnezeul tău.
15 Așa să faci cu toate cetățile care vor fi foarte departe de tine și care nu fac parte din cetățile neamurilor acestora.
16 Dar în cetățile popoarelor acestora, a căror țară ți-o dă ca moștenire Domnul Dumnezeul tău, să nu lași cu viață nimic care suflă.
17 Ci să nimicești cu desăvârșire popoarele acelea, pe hetiți, pe amoriți, pe canaaniți, pe fereziți, pe heviți și iebusiți, cum ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău,