6 De aceea, spune casei lui Israel: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Întoarceți-vă și abateți-vă de la idolii voștri, întoarceți-vă privirile de la toate urâciunile voastre!
7 Căci orice om din casa lui Israel sau din străinii care locuiesc pentru o vreme în Israel, care s-a depărtat de Mine, care își poartă idolii în inima lui și nu-și ia privirile de la ceea ce l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui – dacă va veni să vorbească unui proroc, ca să Mă întrebe prin el – Eu, Domnul, prin Mine însumi îi voi răspunde.
8 Îmi voi întoarce fața împotriva omului acestuia, îl voi face un semn și de pomină și-l voi nimici cu desăvârșire din mijlocul poporului Meu. Și veți ști că Eu sunt Domnul!
9 Dacă prorocul se va lăsa amăgit să rostească un cuvânt, Eu, Domnul, am amăgit pe prorocul acela; Îmi voi întinde mâna împotriva lui și-l voi nimici din mijlocul poporului Meu, Israel.
10 Își vor purta astfel păcatul lor, și pedeapsa prorocului va fi la fel cu pedeapsa celui ce întreabă,
11 ca să nu mai rătăcească de la Mine casa lui Israel și să nu se mai spurce cu toate fărădelegile ei. Atunci vor fi poporul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul lor, zice Domnul Dumnezeu!”
12 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: