11 dacă acest fiu nu se ia în nimic după purtarea tatălui său neprihănit, ci mănâncă pe munți, necinstește pe nevasta aproapelui său,
12 asuprește pe cel nenorocit și pe cel lipsit, răpește, nu dă înapoi zălogul, ridică ochii spre idoli și face urâciuni,
13 împrumută cu dobândă și ia camătă, s-ar putea oare să trăiască un astfel de fiu? Nu va trăi; a săvârșit toate aceste urâciuni, de aceea trebuie să moară. Sângele lui să cadă asupra capului lui!
14 Dar dacă un om are un fiu, care vede toate păcatele tatălui său le vede, dar nu face la fel;
15 dacă fiul acela nu mănâncă pe munți și nu ridică ochii spre idolii casei lui Israel, nu necinstește pe nevasta aproapelui său,
16 nu asuprește pe nimeni, nu ia niciun zălog, nu răpește, ci dă din pâinea lui celui flămând și acoperă cu o haină pe cel gol,
17 își abate mâna de la nelegiuire, nu ia nici dobândă, nici camătă, păzește poruncile Mele și urmează legile Mele, acela nu va muri pentru nelegiuirea tatălui său, ci va trăi negreșit.