8 care nu împrumută cu dobândă și nu ia camătă, care își abate mâna de la nelegiuire și judecă după adevăr între un om și altul,
9 care urmează legile Mele și păzește poruncile Mele, lucrând cu credincioșie – omul acela este drept și va trăi negreșit, zice Domnul Dumnezeu.
10 Dacă acum omul acesta are un fiu iute la mânie, care varsă sânge sau care face ceva de felul acesta;
11 dacă acest fiu nu se ia în nimic după purtarea tatălui său neprihănit, ci mănâncă pe munți, necinstește pe nevasta aproapelui său,
12 asuprește pe cel nenorocit și pe cel lipsit, răpește, nu dă înapoi zălogul, ridică ochii spre idoli și face urâciuni,
13 împrumută cu dobândă și ia camătă, s-ar putea oare să trăiască un astfel de fiu? Nu va trăi; a săvârșit toate aceste urâciuni, de aceea trebuie să moară. Sângele lui să cadă asupra capului lui!
14 Dar dacă un om are un fiu, care vede toate păcatele tatălui său le vede, dar nu face la fel;