3 Spune: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Cetate care verși sânge în mijlocul tău ca să-ți vină ziua și care-ți faci idoli ca să te spurci!
4 Te-ai făcut vinovată din pricina sângelui pe care l-ai vărsat și te-ai spurcat prin idolii pe care i-ai făcut. Ți-ai apropiat astfel zilele și ai ajuns la capătul anilor tăi! De aceea te fac de ocară printre neamuri și de batjocură printre toate țările.
5 Cei de aproape și cei de departe își vor bate joc de tine, căci ești vestită ca spurcată și plină de tulburări!
6 Iată că în tine, toți voievozii lui Israel își întrebuințează puterea ca să verse sânge.
7 În tine, tatăl și mama sunt disprețuiți, străinul este chinuit, orfanul și văduva sunt asupriți.
8 Tu Îmi nesocotești locașurile Mele cele sfinte, Îmi spurci Sabatele.
9 În tine sunt bârfitori, ca să verse sânge; în tine se mănâncă jertfe idolești pe munți; în mijlocul tău se fac desfrânări.