11 Du-te la prinșii de război, la copiii poporului tău: vorbește-le și, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu!”
12 Și Duhul m-a răpit și am auzit înapoia mea dârdâitul unui mare cutremur de pământ: slava Domnului s-a ridicat din locul ei.
13 Am auzit și vâjâitul aripilor făpturilor vii care se loveau una de alta, uruitul roților de lângă ele și dârdâitul unui mare cutremur de pământ.
14 Când m-a răpit Duhul și m-a luat, mergeam amărât și mânios, și mâna Domnului apăsa tare peste mine.
15 Am ajuns la Tel-Abib, la robii de război care locuiau la râul Chebar, în locul unde se aflau; și am rămas acolo, înmărmurit în mijlocul lor, șapte zile.
16 După șapte zile, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
17 „Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Când vei auzi un cuvânt care va ieși din gura Mea, să-i înștiințezi din partea Mea!