12 Și Duhul m-a răpit și am auzit înapoia mea dârdâitul unui mare cutremur de pământ: slava Domnului s-a ridicat din locul ei.
13 Am auzit și vâjâitul aripilor făpturilor vii care se loveau una de alta, uruitul roților de lângă ele și dârdâitul unui mare cutremur de pământ.
14 Când m-a răpit Duhul și m-a luat, mergeam amărât și mânios, și mâna Domnului apăsa tare peste mine.
15 Am ajuns la Tel-Abib, la robii de război care locuiau la râul Chebar, în locul unde se aflau; și am rămas acolo, înmărmurit în mijlocul lor, șapte zile.
16 După șapte zile, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
17 „Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Când vei auzi un cuvânt care va ieși din gura Mea, să-i înștiințezi din partea Mea!
18 Când voi zice celui rău: „Vei muri negreșit!”, dacă nu-l vei înștiința și nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea lui cea rea și să-i scapi viața, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta!