17 Copiii poporului tău zic: „Calea Domnului nu este dreaptă!” Totuși mai degrabă calea lor nu este dreaptă!
18 Dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui și săvârșește nelegiuirea, trebuie să moară din pricina aceasta.
19 Dar dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui și face ce este bine și plăcut, va trăi tocmai din pricina aceasta!
20 Fiindcă ziceți: „Calea Domnului nu este dreaptă!”, vă voi judeca pe fiecare după umbletele lui, casa lui Israel!”
21 În al doisprezecelea an, în ziua a cincea a lunii a zecea a robiei noastre, un om care scăpase din Ierusalim a venit la mine și a zis: „Cetatea a fost luată!”
22 Dar mâna Domnului venise peste mine seara, înainte de venirea fugarului la mine, și Domnul îmi deschisese gura până a venit el la mine dimineața. Gura îmi era deschisă, și nu mai eram mut.
23 Atunci cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: