21 În al doisprezecelea an, în ziua a cincea a lunii a zecea a robiei noastre, un om care scăpase din Ierusalim a venit la mine și a zis: „Cetatea a fost luată!”
22 Dar mâna Domnului venise peste mine seara, înainte de venirea fugarului la mine, și Domnul îmi deschisese gura până a venit el la mine dimineața. Gura îmi era deschisă, și nu mai eram mut.
23 Atunci cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
24 „Fiul omului, cei ce locuiesc în dărâmăturile acelea în țara lui Israel zic: „Avraam era singur, și tot a moștenit țara; dar noi suntem mulți, și țara ne-a fost dată în stăpânire!”
25 De aceea spune-le: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Voi mâncați carne cu sânge, vă ridicați ochii spre idolii voștri și vărsați sânge. Și voi să stăpâniți țara?
26 Voi vă bizuiți pe sabia voastră, săvârșiți urâciuni, fiecare din voi necinstește pe nevasta aproapelui său. Și voi să stăpâniți țara?”
27 De aceea spune-le: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pe viața Mea, că cei ce locuiesc în aceste dărâmături vor cădea uciși de sabie; pe cei ce sunt pe câmp îi voi da de mâncare fiarelor; iar cei ce sunt în întărituri și în peșteri vor muri de ciumă.